Social

Acte necesare pentru :

·  PENTRU DOSARUL ASISTENTULUI PERSONAL AL PERSOANEI CU HANDICAP


·   ÎN VEDEREA ACORDĂRII ÎNDEMNIZATIEI PENTRU PERSOANE CU HANDICAP GRAV conform prevederilor Ordinului 794/380/2002


·   PENTRU ACORDAREA ALOCAŢIEI DE NAŞTERE


·   ACTELE NECESARE PENTRU OBŢINEREA AJUTORULUI SOCIAL


·   PENTRU ÎNTOCMIREA DOSARULUI ÎN VEDEREA ACORDĂRII INDEMNIZAŢIEI / STIMULENTULUI PENTRU CREŞTEREA COPILULUI


·  ACTE NECESARE PENTRU ADMITEREA ÎN CENTRE PUBLICE REZIDENTIALE SAU DE ZI A PERSOANELOR ÎNCADRATE ÎN GRAD DE HANDICAP CONFORM HOT. NR.430/2008


·   ACTE NECESARE PENTRU ACORDAREA ALOCAŢIEI PENTRU SUSŢINEREA FAMILIEI (LEGEA NR. 277/2010)


 

Lista detaliată cu acte :

 

PENTRU DOSARUL ASISTENTULUI PERSONAL AL PERSOANEI CU HANDICAP
Pentru persoana bolnavă:
– Buletin de identitate sau certificat de nastere (xerocopie);
– Certificat de handicap (xerocopie);
– Decizie de pensie sau talon (xerocopie).Pentru persoana care se angajează:
– Buletin de identitate (xerocopie);
– Certificat de nastere (xerocopie);
– Certificat de căsătorie (xerocopie);
– Declaratie notarială;
– Adeverintă finante;
– Adeverintă agricol;
– Talon medical parafat si stampilat (xerocopie);
Cerere tip;
– Dispozitie cu privire la instituirea unei măsuri de ocrotire;
– Raport semestrial de activitate.Dosarul asistentului personal depus la Compartimentul Resurse Umane (camera 21) va contine următoarele acte:
– Cerere de angajare;
– Carnetul de muncă;
– Adeverintă medicală de la medicul de familie că este apt pentru muncă;
– Copie act de studii si acte de calificare;
– Copie certificat de nastere;
– Copie certificat de căsătorie;
– Copie buletin/carte de identitate;
– Cazier judiciar;
– Copie certificat persoană cu handicap;
– Dosar plic.  

Sus

 

ÎN VEDEREA ACORDĂRII ÎNDEMNIZATIEI PENTRU PERSOANE CU HANDICAP GRAV conform prevederilor Ordinului 794/380/2002
cerere tip;
– act de identitate pentru persoana cu handicap grav (xerocopie);
– act de identitate pentru reprezentantul legal al persoanei cu handicap grav (xerocopie);
– act doveditor al calitătii de reprezentant legal;
– certificat medical care să adeverească existenta handicapului grav;
– declaratie notarială dată de reprezentantul legal, prin care să se ateste că este singura persoană care, în prezent, are această calitate si să-si asume obligatia de a anunta D.D.A.C. – Serviciul Prestatii Sociale orice schimbare survenită;
– acte de venit pentru persoana cu handicap grav (cupon pensie, adeverintă salariu etc. )
Sus

 

PENTRU ACORDAREA ALOCAŢIEI DE NAŞTERE
Cerere tip;
– Declaraţie pe propria răspundere în care se va specifica numărul copiilor născuţi vii anterior;
– Certificat de naştere pentru copilul nou născut (original şi xerocopie);
– Certificate de naştere pentru copii născuţi vii anterior (xerocopii);
– Buletin de identitate/carte de identitate a mamei (original şi xerocopie) din care să rezulte domiciliul stabil;
– Certificat de căsătorie (xerocopie);
– Sentinţă de divorţ (xerocopie);
– Adeverinţă eliberată de primarul localităţii de domiciliu sau a localităţii unde a fost înregistrată naşterea din care să rezulte că nu a beneficiat de alocaţie pentru copilul nou născut;
– Certificat deces pentru copii născuţi vii şi decedaţi ulterior;
– Acte care să dovedească calitatea de reprezentant legal al noului născut (dacă mama nu se află în situaţia de a beneficia de alocaţia de naştere);
– Copie după livretul de familie (actualizat la zi).NOTĂ: TERMENUL DE DEPUNERE ESTE DE 12 LUNI DE LA NAŞTEREA MINORULUI PENTRU CARE SE SOLICITĂ ALOCAŢIA.    

Sus

 

ACTELE NECESARE PENTRU OBŢINEREA AJUTORULUI SOCIAL
1.cerere tip;
2.Buletine/cărţi de identitate ale membrilor de familie (originale şi xerocopii);
3.Certificatele de naştere ale membrilor de familie (originale şi xerocopii);
4.Certificatul de căsătorie (original şi xerocopie);
5.Livret de familie (original si xerocopie)
6.Certificatul de deces (original şi xerocopie);
7.Adeverinţă eliberată de primarul localităţii unde solicitantul are domiciliul sau reşedinţa (se exclud persoanele cu domiciliul sau reşedinţa în raza comunei);
8.Adeverinţă de elev sau student eliberată în luna curentă sau anterioară depunerii cererii; în adeverinţă se va menţiona dacă beneficiază de bursă – tipul şi cuantumul acesteia;
9.Adeverinţă eliberata de AJOFM pentru persoanele apte de muncă din familie, inclusiv pentru copiii peste 16 ani care nu frecventează şcoala; ( se va prezenta lunar)
10.Adeverinţa eliberata de Administraţia Finanţelor Publice , în care să se menţioneze veniturile realizate de membrii majori ai familiei;
11.Adeverinţa eliberata de Directia Fiscala , in care sa se menţioneze bunurile mobile si imobile aflate in proprietate ;
12.Adeverinţă eliberata de Serviciul Agricol cu privire la terenul agricol aflat in proprietate;
13.Sentinţe de divorţ, sentinţe de încredinţare copii, sentinţe de stabilire pensii alimentare actualizate (originale şi xerocopii);
14.Talon autoturism (original si xerocopie);
15.Orice altă dovadă de venit cuprinsă la capitolul H punctele 17-80 din declaraţia de venit;
16.Dosar cu şină; (2 buc.)
Sus

 

PENTRU ÎNTOCMIREA DOSARULUI ÎN VEDEREA ACORDĂRII INDEMNIZAŢIEI / STIMULENTULUI PENTRU CREŞTEREA COPILULUI
Cerere tip;
• Actul de identitate al solicitantului si al celuilalt părinte – copie;
• Certificatul de naştere al copilului – copie;
• Livretul de familie – copie;
• Certificatul de persoană cu handicap al copilului, după caz – copie;
• Adeverinţă eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte că a realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit;Anexa 2
Declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu beneficiază în acelaşi timp de indemnizaţie de maternitate;
• Alte acte necesare, în copie,cum ar fi, după caz, certificatele de naştere ale celorlalţi copii, hotărâre judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, hotărâre judecătorească de încuviinţare a adopţiei, hotărâre de instituire a măsurii de plasament, dispoziţia primarului de instituire a tutelei etc.
• Xerocopie după cererea înregistrată şi depusă de beneficiar la angajator prin care solicită acordarea concediului pentru creşterea copilului până la 2 ani, respectiv 3 ani
• Xerocopie după ultimul concediu medical a beneficiarului de indemnizaţie pentru creşterea copilului.
• Adeverinţă privind stagiul de cotizare, eliberată de Casa Judeţeană de Pensii
• Declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul nu beneficiază în acelaşi timp de indemnizaţie de maternitate;
• Declaraţie pe proprie răspundere prin care solicitantul se obligă să comunice în scris orice modificare survenită ulterior;
• Extras de cont bancar (ştampila băncii), pentru opţiunea de virare în cont bancar;
• Dovada eliberată de autorităţile competente sau, după caz, declaraţie pe propria răspundere, din care să rezulte că solicitantul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare – doar pentru acordarea stimulentului pentru creşterea copilului;
• Dovada eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte încadrarea în una din urmtoarele situaţii:
a) şi-au însoţit soţul/soţia trimis/trimisă în misiune permanentă în străinătate;
b) au beneficiat de indemnizaţie de şomaj;
c) au beneficiat de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate;
d) au realizat perioade asimilate stagiului de cotizare în sistemul public de pensii în condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
e) au realizat perioade de stagiu de cotizare în sistemul public de pensii, în condiţiile prevăzute de actele normative cu caracter special care reglementează concedierile colective;
f) au realizat în sistemul public de pensii, anterior datei intrării în vigoare a Ordonanţe de urgenţă nr. 148/2005, perioade de stagiu de cotizare pe bază de contract de asigurare socială;
g) au beneficiat de indemnizaţia lunară prevăzută de Ordonanţa de urgenţă nr. 148/2005 art. 1 alin. (1)
• Declaraţie pe proprie răspundere (în cazul în care dreptul se solicită de către tată) din care să rezulte dacă mama a beneficiat sau nu de concedii medicale pentru nou născut;
• Dosar plic;
• actul doveditor care atestă calitatea de reprezentant legal al persoanei minore lipsite de capacitatea deplină de exerciţiu al drepturilor civile, îndreptăţită să beneficieze de indemnizaţie pentru creşterea copilului, respectiv părinte, tutore, curator, altă persoană desemnată reprezentant legal prin decizia directorului general al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, prin hotărâre judecătorească – copie;
• adeverinţă eliberată de instituţia de învăţământ preuniversitar sau, după caz, universitar, care să ateste frecventarea cursurilor fără întrerupere,cel puţin 12 luni, până la data solicitării acesteia – original;
• dovadă eliberată de medicul de familie sau, după caz, de medicul specialist, în situaţiile în care cursurile au fost întrerupte din motive medicale – original;
• dovada privind calitatea de elev sau student la o unitate de învăţământ preuniversitar sau, după caz, universitar recunoscută pe teritoriul statului respectiv, eliberată de Ministerul Educaţiei,Cercetării şi Inovării, prin Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, ori de către Instituţiile de învăţământ preuniversitar sau, după caz, universitar abilitate pentru recunoaşterea studiilor ori a perioadelor de studii efectuate în străinătate, în baza procedurilor legale în vigoare – original;
• contractul de muncă sau, după caz, dovada eliberată de angajatori ori de autorităţile competente străine sau române, tradusă şi legalizată, care să ateste realizarea de venituri profesionale pe baza unor contracte individuale de muncă în străinătate, potrivit acordurilor guvernamentale bilaterale încheiate de România cu alte state, sau după caz, realizarea de venituri profesionale dobândite în urma activităţilor salariale ori independente, inclusiv veniturile provenite din perioada de şomaj şi concedii medicale, totalizate în baza prevederilor Regulamentului Consiliului (CEE) nr.1408/1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială lucrătorilor salariaţi, lucrătorilor independenţi şi membrilor familiilor lor care se deplasează în interiorul Comunităţii – original;PENTRU AF, PF SI SRL• Adeverinţă venit de la finanţe (pe ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului);
• Xerocopie după cererea de suspendare a activităţii ; • Xerocopie după cererea de suspendare a activităţii depusa si la finanţe ( sau copie după nr. de inregistrare );
• Xerocopie după decizia de impunere din care sa rezulte ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului;
• Xerocopie după chitanţe sau ordine de plata (pe ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului);NOTA: LA PRELUAREA DOSARELOR ACTELE DIN DOSAR SE CERTIFICA CU ORIGINALUL 

Sus

 

ACTE NECESARE PENTRU ADMITEREA ÎN CENTRE PUBLICE REZIDENTIALE SAU DE ZI A PERSOANELOR ÎNCADRATE ÎN GRAD DE HANDICAP CONFORM HOT. NR.430/2008
LA DEPUNEREA CERERII, PENTRU EFECTUAREA ANCHETEI SOCIALE
Anchetă socială pentru comisia de evaluare a persoanelor cu handicap
• Buletin / Carte de identitate – solicitant (xerocopie);
• Certificat de handicap (xerocopie) – dacă există;
• Buletin/carte de identitate reprezentant legal (xerocopie) – dacă există;LA DEPUNEREA CERERII, PENTRU ADMITEREA ÎN CENTRE PUBLICE REZIDENŢIALE SAU DE ZI A PERSOANELOR ÎNCADRATE ÎNTR-UN GRAD DE HANDICAP
Cerere în vederea admiterii în centre publice rezidenţiale sau de zi a persoanelor încadrate într-un grad de handicap
• Copie după actele de identitate;
• Certificatul de naştere, de căsătorie sau de deces al aparţinătorului
• Copie după documentul care atestă încadrarea în grad de handicap ;
• Adeverinţă de venit;
• Documente doveditoare a situaţiei locative;
• Ultimul talon de pensie, dacă este cazul;
• Raportul de anchetă socială;
• Investigaţii paraclinice:
• Dovada eliberată de serviciul specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap, prin care atestă că acesteia nu i s-a putut asigura protecţia şi îngrijirea la domiciliu sau în cadrul altor servicii din comunitate.LA EVALUAREA COMPLEXĂ:
Cerere de evaluare complexă în vederea încadrării în grad de handicap
• Copie de pe documentele de identitate;
• Documente medicale:
– referat stare prezentă, de la medicul specialist;
– scrisoare medicală – tip, de la medicul de familie;
• Anchetă socială de la serviciul social al primăriei de domiciliu.  

Sus

 

ACTE NECESARE PENTRU ACORDAREA ALOCAŢIEI PENTRU SUSŢINEREA FAMILIEI (LEGEA NR. 277/2010)
1. cerere tip;
2.Buletine/cărţi de identitate ale membrilor de familie (originale şi xerocopii);
3.Certificatele de naştere ale membrilor de familie (originale şi xerocopii);
4.Certificatul de căsătorie (original şi xerocopie);
5.Livret de familie (original şi xerocopie);
6.Certificatul de deces (original şi xerocopie);
7.Certificat de încadrare în grad de handicap (original şi xerocopie);
8.Adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt înscrişi copiii, care să ateste că aceştia frecventează o formă de învăţământ organizată potrivit legii;
9.Adeverinţă eliberată de Administraţia Finanţelor Publice , în care să se menţioneze veniturile realizate de membrii majori ai familiei;
10.Adeverinţă eliberată de Direcţia Venituri , în care să se menţioneze bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate ;
11.Adeverinţă eliberată de Serviciul Agricol din cadrul Primăriei cu privire la terenul agricol aflat în proprietate;
12.Orice dovadă de venit cuprinsă la capitolul H, punctele 17-80 din declaraţia de venit;
13.Hotărâre de încredinţare a minorului şi plata unei pensii de întreţinere, în cazul soţilor despărţiţi în fapt;
14. Hotărâre judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, potrivit legii;
15. Hotărâre judecătorească de încuviinţare a adopţiei, potrivit legii;
16. Hotărârea judecătorească sau, după caz, hotărârea Comisiei pentru Protecţia Copilului pentru măsura plasamentului, potrivit legii;
17. Decizia directorului general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau, după caz, hotărârea judecătorească pentru măsura plasamentului în regim de urgenţă, potrivit legii;
18.Hotărârea judecătorească de divorţ, încredinţarea minorului şi plata unei pensii de întreţinere pentru minorii încredinţaţi;
19.Hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii;
20.Actul doveditor care atestă calitatea de reprezentant legal al persoanei minore lipsite de capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor civile, pentru situaţia prevăzută la art. 12 alin. (3), respectiv părinte, tutore, curator, altă persoană desemnată reprezentant legal prin decizia directorului general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau, după caz, prin hotarâre judecătorească;
21.Hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este declarat/declarată dispărut/dispărută;
22.Hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;
23.Talon autoturism (original si xerocopie);
24.După caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei.
25.Dosar cu şină. ( 2 buc. )
Sus

[ index Acte Necesare ]